A început cu lucruri mici, dar a crescut încet.
La început erau doar câteva momente izolate. Un strănut. Un râs. O mișcare bruscă. Mi-am spus că nu e mare lucru.
Dar cu timpul am realizat că îmi schimbam mici obiceiuri din viața de zi cu zi din cauza asta. Mă încordam înainte să tușesc. Mă gândeam de două ori înainte de antrenamente. Purtam anumite haine doar ca să mă simt mai în siguranță.
Cel mai greu nu erau scurgerile în sine. Era gândul constant din fundal: „ce-o să fie dacă se întâmplă din nou?"